Obiective, priorităţi şi domenii de intervenţie

Elaborarea Strategiei de Dezvoltare Locală a teritoriului GAL „Valea Başeului de Sus” a demarat cu evaluarea situației curente a teritoriului din perspectiva domeniilor cheie, fapt care a permis analiza în detaliu a tuturor aspectelor pozitive și negative din teritoriu. Aceasta evaluare a situației curente s-a realizat prin consultări între toți partenerii relevanți (publici, privați, societate civilă etc.) din teritoriu, respectiv prin activități de informare, animare, consultare publică şi grupuri de lucru. Astfel, măsurile propuse în strategia de dezvoltare locală vor contribui la dezvoltarea teritoriului GAL într‐o manieră personalizată în funcţie de nevoile și prioritățile acesteia.

OBIECTIVELE DE DEZVOLTARE LOCALA:

O1 – Obtinerea unei dezvoltari teritoriale echilibrate a economiilor si comunitatilor rurale, inclusiv crearea si mentinerea locurilor de munca

O2 – Favorizarea competivitatii agriculturii

Obiective transversale, in acord cu regulamentele europene:mediu, clima si inovare

PRIORITATI DE DEZVOLTARE LOCALA:

P1 – Promovarea incluziunii sociale, a reducerii sărăciei și a dezvoltării economice în zonele rurale

P2 – Creșterea viabilității exploatatiilor și a competitivității tuturor tipurilor de agricultură în toate regiunile și promovarea tehnologiilor agricole inovatoare și a gestionării durabile a pădurilor

P3 – Promovarea organizării lanţului alimentar, inclusiv procesarea şi comercializarea produselor agricole, a bunăstării animalelor şi a gestionării riscurilor în agricultură

Nevoile specifice identificate în teritoriu, transpuseîn Strategia de Dezvoltare Locală, vor fi abordate prin următoarele direcţii de acţiune:

ü  Diversificarea activităţilor economice non-agricole şi încurajarea micilor întreprinzători;

ü  Crearea, îmbunătăţirea şi diversificarea facilităţilor de dezvoltare economică, infrastructură fizică la scală mică;

ü  Creşterea atractivităţii teritoriului acoperit de parteneriatul Asociaţia Grupul de Acţiune Locală (GAL) “Valea Başeului de Sus” şi diminuarea migraţiei populaţiei, în special a tinerilor;

ü  Îmbunătăţirea incluziunii sociale inclusiv în ceea ce priveşte grupurile minoritare/etnice, protejarea şi conservarea patrimoniului natural şi cultural rural, a valorilor şi a tradiţiilor locale;

ü  Încurajarea iniţiativelor de dezvoltare locală cu un grad ridicat de integrare socio-economică teritorială.

 

Pentru atingerea obiectivelor propuse în cadrul Strategiei de Dezvoltare Locală se are în vedere dezvoltarea şi implementarea de proiecte în conformitate cu prevederile Programului Naţional de Dezvoltare Rurală

2014 – 2020, în cadrul unei abordări specifice „de jos în sus” de tip LEADER.

 

În acest sens au fost elaborate 5 măsuri pentru definirea ariilor și tipurilor de investiţii care să asigure îndeplinirea prioritară a nevoilor identificate pentru teritoriul GAL „Valea Başeului de Sus”. Aceste măsuri vor contribui atât la îndeplinirea obiectivelor SDL, cât şi a obiectivelor şi priorităților Uniunii Europene privind dezvoltarea rurală și implicit la domeniile de intervenție ale acestora.